Atât bebelușii, cât și copiii au nevoie de elemente special concepute pentru vârsta pe care o au. Fiecare părinte știe cât de esențiale sunt biberoanele, cărucioarele sau pătuțurile în primii ani de viață. Mulți dintre ei investesc sume mari de bani pentru a face față nevoilor din ce în ce mai pregnante ale copiilor. Din fericire însă, atât prietenii cât și familia sunt mereu acolo, gata să le ofere o mână de ajutor. Aniversările celor mici sau botezurile sunt momente ideale pentru a oferi cadouri celor mici, pe care părinții le pot folosi pentru ei și, astfel, să reducă nivelul investițiilor pe care aceștia le fac pentru micuți. Descoperă alături de noi 4 idei de cadouri pe care le poți dărui pentru camera copilului – daruri pe care inclusiv tu le vei adora!
- Jucării caracteristice vârstei
Copiii adoră jucăriile. Nu e de mirare că acestea se regăsesc printre alegerile comune ale invitaților la diferite momente importante din viața micuților. Cu toate acestea, este imperios necesar să alegi jucăriile în funcție de vârsta pe care aceștia o au. Potrivit legislației în vigoare, producătorii sunt obligați să treacă pe etichetă vârsta de la care jucăria poate fi folosită de copilași, pentru a evita orice evenimente neplăcute. Comparând-o cu cea a copilului, vei descoperi dacă modelul este potrivit sau nu pentru el.
- Spații de depozitare pentru jucării
Camera copilului este ideal a fi mobilată doar în funcție de necesitățile sale. Dat fiind faptul că jucăriile se regăsesc în încăperile tuturor micuților, spațiile de depozitare pentru acestea joacă un rol extrem de important. Poți alege variate cutii depozitare jucării pe care să le oferi cadou, în funcție de dimensiunea dorită și de modelul care îți place cel mai mult. Fiind special concepute pentru camera copilului, acestea sunt foarte drăgălașe și au motive caracteristice – cu ursuleți, dinozauri sau elefănței.
- Cărți de citit și de colorat
Niciodată nu ai prea multe cărți în bibliotecă – sau în camera micuțului. Inclusiv în zilele noastre, există o tradiție vie în ceea ce privește dăruirea de cărți de citit și de colorat. Acestea sunt ideale pentru poveștile de seară sau pentru consumarea energiei într-un mod benefic pe termen lung. În tot acest timp, atât nivelul de concentrare, cât și creativitatea copiilor sunt stimulate în mod sănătos. La ora actuală, există pe piață edituri și publicații variate din care poți alege, în raport cu dorințele tale – și cu așteptările celui mic. Verifică însă vârsta înscrisă pe fiecare carte, pentru a te asigura că reprezintă un cadou potrivit pentru anii pe care micuțul îi are.
- Lampă de veghe pentru seri liniștite
Majoritatea copiilor preferă să doarmă în siguranță, având o lampă de veghe în timpul somnului. De cele mai multe ori, acesta este un prilej excelent de a înlătura coșmarurile sau alte vise urâte pe care aceștia le pot avea. În cazul în care ești în căutarea unui cadou inedit și foarte util pentru tinerii părinți, poți să apelezi la unul dintre modelele existente pe piață. Prețurile variază, însă cei doi părinți vor fi extrem de încântați să primească un asemenea cadou.
Camera copilului este o încăpere aflată în continuă schimbare. Pe măsură ce micuțul tău începe să crească și să se dezvolte, este de așteptat ca de la an la an să aibă nevoie de mult mai multe lucruri. De aceea, atunci când ai nevoie de idei de cadouri pentru încăperea copilului, poți să apelezi cu încredere la oricare dintre elementele expuse mai sus – alegându-l, îi vei descoperi utilitatea în cel mai scurt timp.