Despre amintirile jucăriilor copiilor
Copilăria mereu a fost marcată de către jucăriile noastre. Încă de când ne naștem avem parte de jucării, acestea fiind o parte integrală și esențială a copilăriei noastre, iar părinții noștri, dragii de ei, au fost încontinuu în căutare de jucarii copii pentru întreaga prima parte a vieții noastre. Iar de când noi înșine tătici și mămici, această “torță”, acest privilegiu, ne-au fost pasate nouă! Noi am devenit cei care au început să caute, initial, chestii precum fotoliu copii, iar acest lucru s-a amplificat pe măsură ce pruncii noștri au început să crească în vârstă, am trecut de la fotolii copii la jucarii fete sau jucării băieți.
Sincer să fiu, eu personal nu am cum să fiu cuprins de o nostalgie puternică atunci când îmi văd copiii cum se joacă cu jucăria lor preferată. Mereu mă duce cu gândul la propria mea copilărie, si sunt sigur că mulți dintre voi sunteți la fel ca mine! Jucăria mea preferată, de exemplu, era un cățelușul de plus, față de care eram de nedespărțit. Îmi doream un câine atât de mult, însă locuiam la bloc, iar părinții mei nu erau de acord cu a avea animale de companie la bloc, așa că în imaginația mea, cățelușul acela de pluș era exact ca un câine real, era “câinele meu”. Dormeam cu el, îl mângâiam, îi dădeam să mănânce, îl scoteam afară la plimbare.
Iar acum mă uit la fetița mea, care are ca jucărie preferată un ursuleț de plus. Din păcate pentru ea, nici ea nu va avea vreodată un urs adevărat, însă observ că și ea face fix același lucru ca mine – doarme cu el, îl mângâie, îi dă să mănânce, îl scoate afară la plimbare! Nu pot să nu fiu apucat de către un sentiment de nedescris – că acea mica ființă pe care eu am făcut-o poate fi atât de similară și atât de diferită de mine în același timp! Eu sunt calm, ea se enervează ușor. Eu sunt mai introvertit, ei îi place să fie în centrul atenției.
Dar avem acest lucru în comun. Animălușul nostru de pluș. Lucrul care ne leagă. Niciodată nu îmi voi uita cățelușul de plus, iar ea niciodată nu își va uita ursulețul de plus, iar de fiecare data când o văd cum se joacă cu el, simt un sentiment pe care nu îl poate înțelege decât un părinte, un sentiment care transcende generațiile noastre și ne va uni mereu!