Lansarea volumului Voci digitale în pandemie, de Corina Ozon, la Muzeul Național al Literaturii Române
Editura Tritonic și Muzeul Național al Literaturii Române invită publicul la prezentarea volumului Voci digitale în pandemie de Corina Ozon, miercuri, 13 martie 2024, de la ora 18:00. Evenimentul are loc la sediul MNLR, în sala Perpessicius, cu participarea invitaților Daniela Rovența-Frumușani, Romina Surugiu, Bogdan Hrib și a autoarei Corina Ozon.
Volumul Voci digitale în pandemie. Mediatizarea scriitorilor prin autoexpunere online. Strategii de promovare a cărților este rezultatul unei aprofundări a literaturii de specialitate pe o perioadă de aproape cinci ani și a monitorizării timp de un an a peste 600 de postări publice de pe Facebook. Cercetarea, care consituie o abordare inedită, pandemia nefiind studiată din perspectiva scriitorilor, cel puțin în România, s-a desfășurat în cotutelă româno-franceză, Universitatea București și Universitatea Paul Valéry Montpellier, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Daniela Rovența Frumușani și Prof. Univ. Dr. Mihaela Tudor.
Corina Ozon are o experiență de 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă şi televiziune și a fost desemnată de către Revista Capital în Top 100 femei de succes pe anul 2017. În anul 2018 a fost nominalizată la Public Relations Professional of the Year la Gala PR Award.
„Cartea prezintă rezultatele unei investigații a modului în care noile tehnologii de comunicare au influențat promovarea scriitorilor într-o perioadă neobișnuită. De la obiectivele inițiale de promovare a scriitorilor pe rețelele sociale în viața de zi cu zi la adaptările necesare în contextul unei pandemii globale, această carte oferă o privire detaliată asupra experiențelor și strategiilor a zece autori într-un mediu digital în continuă schimbare. Conceptele de autoexpunere și mediatizare au stat la baza cercetării, iar metoda autoetnografică a contribuit la asamblarea unui tablou complet al anului 2020 și la înțelegerea modului în care s-a produs o mediatizare totală a vieții.”, Corina Ozon, Doctor în Științe ale Comunicării Universitatea București- Universitatea Paul Valéry Montpellier
Corina Ozon este absolventă a Facultății de Filologie, sectia română-franceză, Universitatea Timișoara, și a Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării, Universitatea București. Are un doctorat în Științele Comunicării în cotutelă la Școala Doctorală în Științe ale Comunicării, Universitatea București și la CTS-IARSIC, CORHIS EA 7400, la Universitatea Paul Valéry Montpellier (Franța). A publicat zece cărți la Editura Herg Benet (Seria Amanții – șase volume, 2014-2021, volumul de proză scurtă Până când mă voi vindeca de tine, 2016, romanul Tentații, 2016, romanul Codul lui Zoran, 2018, Dincolo de furtună, 2019), una la Editura Univers (Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire, 2017), Povești scrise în palmă (2022) la Editura Național. Cea mai recentă carte este Cineva în orașul ăsta te iubește (2023) apărută la Editura Trei. Este realizatoarea podcastului Rețeaua de povești.
„Cartea Corinei Ozon poartă o promisiune, aceea de a deschide, cu mare curaj, o reflecție asupra unei domeniu de realitate, cel al scriitorului, care este supus transformărilor si provocărilor digitalizării și ale Inteligenței Artificiale. O reflecție non-normativă, prin imersiune dar cu distanță, realizată cu instrumente academice, dar și cu cele ale unei antropologii directe, ale unei experiențe trăite cvasi-epidermic cu câmpul literar dat fiind ca autoarea este și scriitoare.” (Mihaela-Alexandra Tudor, Montpellier)
„Originalitatea și caracterul inovator al cercetării sunt demonstrate de coerența construcției teoretice, strategiile de cercetare adoptate, armonizarea teoriei (a mediatizării, a interacționismului simbolic) cu datele empirice. Aportul tezei constă tocmai în articularea logicilor media cu practicile de autoexpunere și autoproducție, care continuă și extind teoria și cercetarea recentă privind mediatizarea.” (Daniela Rovența-Frumușani, București).
Editura Tritonic datează din 1993 când prima editură – Tritonic Media a fost înființată.
Tritonic Books a preluat brandul în 2011 și a dezvoltat colecțiile academice și de ficțiune.
Tritonic Books este structurată în două mari direcții:
Carte academică (aproximativ 100 de titluri noi pe an) – având câteva colecții importante: Comunicare Media (din 1999), Sociologie, Asistență socială, Antropologie, Istorie, Smart Books (colecția de management și marketing), Istorie, Uniunea Europeană, Instituții și politici publice, Studii de securitate, Științe politice, Administrație publică, Psihologie, Sens (colecția de eseuri).
Autorii colecțiilor academice sunt profesori sau cercetători din importante centre universitare ale țării: București, Timișoara, Cluj, Oradea, Iași, Sibiu, Craiova etc. Tritonic publică preponderent autori români, dar și traduceri.
Carte de ficțiune (aproximativ 30 de titluri noi pe an) – structurată în patru mari colecții: Mystery & thriller, SF & Fantasy, Cașmir (romane de dragoste) și LIT (colecția de literatură).