Motive să alegi o bijuterie handmade | Ilisio.ro
Cum ar spune o vorbă mai veche, sărbătorile bat la ușă și nu vrei să te prindă nepregătit fără cadourile celor dragi. Suntem încă la începutul lunii Decembrie însă îți garantez că nu vrei să fii prins, ca în fiecare an, alergând după cadouri prin mall pe ultima sută de metri, sau pe 24 Decembrie. Ai o întreagă lună la dispoziție să te gândești, să analizezi, să cauți și să cumperi cadouri pentru familie, prieteni sau partener, deci va fi ușor dacă începi din timp.
Fiindcă m-am săturat ca an de an să alerg prin magazine cu doar o zi înainte de Crăciun și să n-am habar ce să îi cumpăr fiecăruia, de câțiva ani am schimbat strategia iar încă din primele zile ale lunii Decembrie încep să-mi fac o listă cu persoanele cărora le voi cumpăra unul sau mai multe cadouri anul acesta dar și cu mai multe idei de posibile cadouri pentru fiecare în parte. După ce pun toate gândurile cap la cap și mă organizez un pic, inclusiv cu link-uri din magazine cum ar fi copacul vietii de unde obișnuiesc să mai cumpăr bijuterii handmade, trec la treabă și dau toate comenzile. Dacă mă mișc repede s-ar putea ca toate să fie și livrate chiar înainte de 20 Decembrie, destul timp rămas pentru împachetat și pus sub brad în seara magică.
Acum, revenind la ideea de la care am plecat cu acest articol, anume motivele pentru a alege o bijuterie handmade ca și cadou pe care să-l oferi persoanei dragi de sărbătorile acestea, ei bine sunt foarte multe motive pentru a face asta și le puteți regăsi în scurta listă de mai jos. Dacă și voi vă regăsiți în situația mea în care o pereche de cercei lungi handmadepot reprezenta cadoul ideal pentru persoana iubită, atunci aveți deja și magazinul ideal de unde le puteți cumpăra. Dacă nu e cazul, atunci trebuie doar să vă gândiți la ce i-ar plăcea partenerei și de ce ar avea nevoie pentru a găsi o idee bună de cadou.
- Cadoul va impresiona. Deși nu vorbim de un obiect scump, o bijuterie handmade este din start specială chiar și prin simpul fapt că a fost realizată efectiv cu mâinile unui artist care își face treaba cu plăcere și care are ca prim obiectiv crearea de artă, de bijuterii cu personalitate care vor fi la modă indiferent de timp.
- Cadou de buget. Poate că nu toți suntem în situația în care să putem cheltui salarii întregi pe un cadou de Crăciun, așa că din fericire există alternative minunate și pentru oamenii care vor să mai rămână cu ceva bani pe card chiar și după cumpărăturile de Crăciun. Așadar, un set de bijuterii handmade va fi un cadou perfect și nici nu îți va lua așa mulți bani din portofel.
- Cadou cool și peste 10 ani. Dacă alegi să cumperi un telefon, acesta va fi deja învechit în mai puțin de 1-2 ani, la fel cu toate obiectele electronice. Dacă mergi pe haine, s-ar putea să se demodeze înainte să apuci sa le porți de câteva ori, ținând cont de tendințele fast fashion de azi. O bijuterie handmade își va păstra valoarea și eleganța și peste ani și nu se va demoda.