Stăpânul Muntelui, un nou roman plin de adrenalină, de Anders de la Motte, unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime
Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.
Stăpânul Muntelui este primul volum din noua serie Leo Asker, cu peste 20 de traduceri la ora actuală și nr. 3 în topul vânzărilor în Spania. Autorul, fost polițist la rândul său, jonglează în această poveste plină de suspans cu un număr mare de personaje, implicate într-o acțiune ce devine tot mai complexă, ducând suspansul la cote maxime. „Acest page-turner extraordinar îi va ține pe cititori treji până târziu în noapte.” Publishers Weekly
De la Motte este un fost polițist și director de securitate la una dintre cele mai mari companii IT din lume, iar în prezent activează drept consultant în domeniul securității internaționale. Este considerat una dintre cele mai proeminente voci noi în literatura crime scandinavă, iar opera sa a fost descrisă ca fiind sălbatică, jucăușă și plină de referințe din cultura pop. Anders de la Motte a debutat în 2010, când a câștigat premiul Academiei Suedeze pentru Literatură de Suspans. Este unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. A scris mai multe serii de suspans de succes care au devenit și bestsellere. Împreună cu Måns Nilsson scrie și seria Crimele din Österlen. Primul volum al seriei, O casă mortală (trad. Daniela Ionescu), a apărut la Crime Scene Press în 2023.
Inspectorul Leonore Asker pare să fie la un pas de poziția de șefă a Brigăzii Infracțiuni Grave din Malmö. Însă exact în toiul unui caz important de răpire superiorii aleg să o „promoveze” în postul de șefă a așa-numitului Departament al Cazurilor Rătăcite și Sufletelor Pierdute, o unitate dedicată cazurilor ciudate, cu sediul la subsolul secției.
În ciuda umilinței, Asker e atrasă de unul dintre cazurile stranii. Cineva plasează figurine înfricoșătoare într-o machetă feroviară, iar una dintre ele se dovedește că o reprezintă pe femeia răpită.
Legătura dintre cazul acesta și diverse locuri abandonate o împinge pe Asker să-l contacteze pe Martin Hill, un profesor de arhitectură cu o pasiune deosebită pentru explorarea urbană. În scurtă vreme, Asker și Hill încep să suspecteze că dincolo de aparențele banale stă la pândă un rău neobișnuit.
CRIME SCENE PRESSeste sursa numărul 1 de romane mystery & thriller, fiind singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii de acest gen. Printr-o selecție riguroasă a titlurilor, girată de către George Arion, cel mai apreciat scriitor de suspans din România, editura urmărește promovarea genului în rândul cititorilor. În catalogul editurii regăsim atât autori români cât și străini, clasici, dar și contemporani, scriitori ce reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spațiul cultural din care provin. Crime Scene Press aduce cititorilor români o varietate de sub-genuri din sfera mistery&thriller, povești captivante și pline de suspans, care au făcut furori la nivel internațional, precum: thrillere psihologice, politice, legale, sau de spionaj. Fie că ești în căutarea unui roman cu detectivi iscusiți și puzzle-uri de rezolvat, a unei povești pline de tensiune și pericol sau a unui thriller psihologic care te ține în suspans până la final, editura satisface aceste preferințe și oferă cititorilor români lecturi captivante și palpitante. La Crime Scene Press, pasiunea pentru povești captivante și pline de mister se întâlnește cu dorința de a aduce bucurie și emoție cititorilor.